Ture montane cele 13 vârfuri 2500m+?
Mi-am propus ca în anul 2025 să fac cele 13 vârfuri 2500m+, iar multe din ele fiind foarte apropiate (ex. Vf. Dara — Vf. Hârtopu Darei sau Vf. Peleaga — Vf. Păpușa) mă face să cred că e un obiectiv realizabil.
Experiența mea în drumeții aș cataloga-o ca fiind una de intermediar, eu locuind în zona Transilvaniei, în principal m-am bucurat de trasee de chei și alte trasee cu dificultate medie în M-ții Trascău (Piatra Secuiului, Cheile Vălișoarei, Cheile Râmețului, etc.) și M-ții Gilău. Dețin echipament complet, de la îmbrăcăminte tehnică la utilitare (camelback, frontală, etc.), trusă prim ajutor și siguranță (spray urs, electroșoc, etc.), aplicații GPS și GIS de orientare, etc.
Aș vrea să o iau în ordinea dificultății traseelor și să văd cât de mult reușesc să fac, și deși suntem doi oameni care vom merge împreună, aș vrea pe marea parte din trasee să merg în ture organizate de grupuri serioase. Nu dețin mașină înaltă sau 4x4, deci aș avea nevoie de ajutor cu transportul pe unele rute (de ex. Poiana Pelegii mi-ar fi foarte greu accesibilă auto).
Ce astfel de grupuri/cluburi recomandați, unde ghizii sunt serioși și aș putea avea niște experiențe faine? Știu până acum de Terramont și Clubul Alpin Român, dar nu am fost niciodată în grup organizat.