Îndrăgostită iremediabil de un bărbat luat. Hai, dați cu hate.

Throwaway account for obvious reasons. Am ales sa scriu aici și nu pe womenro pentru ca sunt sigura ca se vor trezi cele mai inalte autorități morale sa comenteze, poate voi sunteți mai îngăduitori, dar feel free sa aruncati și voi cu pietre dacă va face sa va simțiți mai bine, ce pot sa zic. F24, e pentru prima data cand ma regasesc intr-o astfel de situație și nu știu cum sa o gestionez, nu e o normalitate pt mine si nici nu am o apetenta generala pentru bărbații luati. Iar in apararea mea, trebuie sa subliniez ca nu pot controla ceea ce simt, ci doar ceea ce aleg sa fac și, în ciuda intensității acestor emotii am reușit foarte bine sa imi păstrez actiunile sub control. Nu am initiat niciodată nimic. Persoana în cauza (M28), cel mai probabil nici nu e constient de sentimentele mele pt că am avut grija, cât am putut, sa ma asigur ca nu exista niciun indiciu în acest sens, tocmai pentru ca el este intr-o relatie, iar interacțiunea dintre noi este una strict profesionala (din motive evidente, nu pot oferi mai multe detalii aici despre natura relației, dar dacă cineva e interesat în mod autentic de mai multe informații, îmi poate scrie in privat). Problema reala consta însă in efectul pe care acesta situație îl are asupra mea. Nu știu dacă v-ati obligat vreodată la suprimarea celor mai intense emotii, însă pentru mine este un proces extrem de extenuant. Simt ca îmi fuge pământul de sub picioare de fiecare data când îl vad, cu toate ca nu a existat niciun gest, nicio atingere, niciun moment între noi, și totuși, fara voia mea, omul asta mi-a furat inima. Nu am ce sa spun sau ce sa fac, decât sa trăiesc totul în tăcere, iar tăcerea asta subzista de mai bine de un an, drept urmare psihic și emoțional nu sunt chiar ok acum. Mă regesc adesea în momente în care plang și sufar practic, pentru cineva cu care nu am avut și cel mai probabil nu voi avea niciodată nimic. Iar in ciuda tuturor eforturilor de a depăși situația, tot captiva ma simt. Nu stiu ce ar fi mai înțelept sa fac. Sa ii vorbesc despre ceea ce simt? Sau sa continui sa reprim aceste emotii cu riscul de a ma pierde pe mine, poate, în tot acest proces? Cert e ca dacă mai las timpul sa treacă in aceeași maniera, ma tem ca voi ajunge într-un punct de ruptura. Dacă cineva a trait o experienta similiara si are curajul sa o recunoasca, aici sau in privat, as vrea sa știu cum a gestionat-o. Sau măcar ce ați face dacă ați fi în locul meu?